Bunic relaxandu-se impreuna cu nepotul

Minte și trup: bolile de inimă

În abordarea afecțiunilor cardiace este important să implicăm și rolul pe care gândurile, atitudinile și emoțiile îl joacă în dinamica vieții după un incident de natură cardiacă.

Toate acestea pot influența drumul de la diagnostic la o viață satisfăcătoare și ar putea împiedica luarea de măsuri pozitive pentru dumneavoastră sau cei dragi în primă fază.

Importanța prevenției

Este important să înțelegem că multe afecțiuni la care putem avea un risc crescut pot fi ținute sub control sau chiar evitate dacă ne educăm în sensul prevenției și dacă înțelegem cât de important este să discutăm despre comportamente care ne pot ajuta să ne formăm obiceiuri mai sănătoase atât pentru fizic, cât și pentru sănătatea emoțională. 

Să faci schimbări în viața de zi cu zi nu este atât de ușor pe cât pare într-un articol. Este posibil să simți că pierzi controlul asupra propriei vieți atunci când ești nevoit să renunți la alimentele cu care erai obișnuit, să îți faci loc pentru exerciții fizice într-un program încărcat sau să iei medicamente în fiecare zi. Emoțiile resimțite pot fi puternice și diferite, iar acest lucru este normal. Perseverența și disciplina sunt esențiale pentru înrădăcinarea unor astfel de obiceiuri, cu atât mai mult cu cât miza este sănătatea.

Felul în care ne raportăm la întâmplările vieții are un impact uriaș asupra sănătății inimii și nu numai

Abordarea întâmplărilor neplăcute, precum un incident de natură cardiacă, poate depinde într-o măsură destul de mare de felul în care gestionați relația cu stresul. Presiunea și stresul generate de diferite contexte de viață pot coduce la afecțiuni precum tensiune arteriala crescută sau pot genera probleme de circulație ale sângelui. Desigur, situațiile diferă de la persoană la persoană, iar acest lucru susține abordarea unui tratament personalizat și a unui program de reabilitare cardiacă croit pentru nevoile dumneavoastră. 

Relația cu stresul influențează și sistemul cardiovascular în ansamblul său. Sunt numeroase studii care demonstrează relația de cauzalitate dintre stres și riscul crescut de a dezvolta boli cardiovasculare. 

Stresul poate fi gestionat și este de înțeles să apară în momentul în care sunteți confruntați cu o veste neplăcută, mai ales de la un doctor. Este foarte important să vă amințiți că și emoțiile pot influența starea dumneavoastră de sănătate și pot face o diferență uriașă îm procesul de recuperare.

Ce ar putea să vă ajute într-un astfel de proces? 

  • Țineți constant legătura cu doctorul dumneavoastră. Un proces de reabilitare cardiacă este gândit astfel încât să puteți fi în contact permanent cu un doctor, iar tratamentul este personalizat deoarece fiecare are particularitățile sale.
  • Încercați sa luați lucrurile pe rând. Nu o să vă puteți schimba toate obiceiurile în același timp. Cu puțină răbdare, cu pași mici în fiecare zi și o atenție sporită la ce simțiți, puteți ajunge la rezultate pozitive.
  • Identificați sursele de stres din viața dumneavoastră și încercați să observați cum ați putea să ajungeți la un echilibru din care sa reiasă o viață mai satisfăcătoare, cu mai multe momente de relaxare si bucurie. 
  • Relațiile cu cei dragi sunt esențiale pentru sănătatea noastră. Suportul familiei si al prietenilor este crucial într-o astfel de perioadă. Discutați cu cei dragi despre cum vă simțiți, descrieți parcursul dumneavoastră și bucurați-vă de viață alături de ei! 

Afecțiunile cardiovasculare sunt afecțiuni care trebuie tratate cu seriozitate și atenție și necesită monitorizare riguroasă. Cu toate acestea, partea bună a lucrurilor este că există multe tehnici prin care puteți avea o viață activă și plină, chiar dacă ați întâmpinat un eveniment de natură cardiacă.